LUNA MENGUANTE

El centauro se asoma por la ventana
y la mujer dormida está hablando en sueños.
Llora y ríe, porque un  centauro la rapta.

Cabalga en su sueño la mujer dormida,
cabalga en su sueño y es cabalgada.
En la selva, nadie la oye cuando chilla.

Llora y ríe como nunca en su vigilia.

El centauro la mira... por la ventana.

LUNE DÉCROISSANTE

Le centaure se penche par la fenêtre
et la femme endormie parle dans ses rêves.
Elle pleure et rit, car un centaure l'enlève.

Elle chevauche dans son rêve, la femme endormie,
dans son rêve elle chevauche et on la chevauche.
Dans la forêt, personne ne l'entend quand elle gémit.

Elle pleure et rit comme jamais hors de son sommeil.

Le centaure la regarde ... par la fenêtre.

LUNĂ ÎN DESCREŞTERE

Centaurul se apleacă peste fereastră
şi femeia dormind vorbeşte în vis.
Plânge şi râde pentru că un centaur o răpeşte.

Şi călăreşte în visul său, femeia adormită,
în visul său ea călăreşte şi este călărită.
În pădure nimeni nu o aude când geme.

Plânge şi râde cum n-a făcut niciodată trează

Centaurul o priveşte… prin fereastră. 

NUMEN

Despiertas las negruras y dormidos los dones
pedí al viejo ermitaño, que en la montaña mora,
alumbrasen sus luces a mis dubitaciones:

“Mi verso es blando y pobre, el alma ya no aflora...”.
Y contestó el que sabe de almas y corazones:
“De esos harapos, vístete; de esta raíz, come. Y ahora,

acoge el duro límite de la gruta insonora;

escucha, de tu centro, voz, nota, cantos, sones...”.

NUMEN

Réveille l'obscurité et les dons endormis
j'ai demandé au vieil ermite qui habite dans la montagne,
d'éclairer de ses lumières mes doutes:

“Mes vers sont pauvres et faibles, l'âme n'y affleure pas”.
Et lui qui s'y connaît en âmes et en coeurs, m'a répondu:
“Vêts-toi de ces guenilles, mange de cette racine.         

Et maintenant accueille la dure paroi de la grotte insonore,

écoute la voix, la note, les chants et les sons de ton Centre”.







































NUMEN 

Trezeşte întunericul şi darurile adormite
am cerut bătrânului eremit ce locuieşte pe munte,
să-mi limpezească cu lumina sa îndoielile: 

Versurile îmi sunt sărace şi slabe, sufletul meu nu ajunge la ele
Şi el care se recunoaşte în suflete şi în inimi, mi-a răspuns:
«Îmbracă-te cu aceste zdrenţe, mănâncă din rădăcina asta. 

Şi acum întâmpină peretele tare al grotei insonore, 

ascultă vocea, nota, cântecele şi sunetele Centrului tău ».

(April, 2008)